#zmeaonline aduce pentru acest început de primăvară, o piesă reprezentativă, un simbol al reânvierii, renașterii, o statuetă din bronz, mumiformă, reprezentându-l pe Osiris, unul dintre cei mai importanți zei ai Egiptului antic.
Mitul lui Osiris este mitul egiptean esenţial, simbolizând moartea şi învierea periodică a vegetației. Legenda spune că Osiris a fost faraonul care i-a învăţat pe egipteni agricultura şi cel care a întemeiat oraşul Teba. Invidios pe Osiris, fratele său Seth îl asasinează, corpul său dezmembrat în bucăţi ajungând să fie mai apoi, împrăştiat în tot Egiptul. Isis, soţia faraonului, adună toate părţile corpului lui Osiris şi cu ajutorul alifiilor lui Anubis, îl readuce la viață. Osiris este descris în mod clasic ca o ,,zeitate’’ cu pielea verde, culoarea vegetației, cu barba specifică faraonului, înfășurat ca o mumie până la brâu, purtând o coroană distinctă, cunoscută ca și coroană atef și ținând în mâini biciul, sceptrul şi cârja, ca însemne ale puterii. Legenda lui Osiris a devenit arhicunoscută în toată lumea și continuă să fascineze generații după generații, motiv pentru care de la subiect mitologic a devenit sursă de inspirație pentru romane, film și chiar desen animat.
Statueta lui Osiris din bronz din colecția egipteană a MNIT provinde din colecțiile Muzeului Ardelean, unde a ajuns ca donație. Piesa de 9 cm, datează din ultima parte a perioadei ptolemeilor, secolele II-I a.Chr. Statueta se prezintă ca un ansamblu la care corpul din bronz este complet, având patina originală dar cu depuneri de praf ancrasat localizat în pori și cu depozite în adâncituri. De asemenea, lipitura piesei de soclu a fost repetată, cu diverși adezivi, care au dus la formarea de bavuri inestetice. În plus, locașul pentru picoare era adâncit în corpul soclului, cu depozite de praf, rumegus iar montajul pe soclu a fost făcut fără fixarea axului și fără ajustarea distanței.
Activitățile de conservare curativă-restaurare au urmărit efectuarea unor intervenții minime asupra statuetei, scopul fiind acela de a stopa degradările și de a reda integritatea acestuia. Astfel, au fost realizate intervenții de îndepărtare uscată /umedă a depunerilor slab aderente și îndepărtarea mecanică a depunerilor puternic aderente si a urmelor de adezivi întăriți de pe soclu. S-a realizat ajustarea poziției de montaj și consolidarea structurală, chituirea golurilor tehnice și refacerea culorii soclului prin pulverizare negru mat, pe bază de apă.
Zei și muritori din Egiptul antic (ZMEA), finanțat prin Programul RO-Cultura, contract nr. RO-CULTURA-A1-2/2020/31.01.2020.
Programul RO-Cultura https://www.ro-cultura.ro/
Unitatea de Management a Proiectului – UMP https://www.umpcultura.ro/